11 televiziuni publice din Europa de Sud și Est s-au reunit la București. La final, au vizitat redacția Știrilor TVR
Știrile furnizate de TVR sunt în topul preferințelor membrilor schimbului regional. Televiziunea publică este mebru fondator al acestei structuri de media – ERNO – cu o medie de 170 de știri oferite anual.
ZELJKA LEKIC, coordonator Schimbul Regional de Ştiri ERNO: De 22 de ani, 11 televiziuni publice din Sud-Estul Europei oferă nu doar subiecte de știri, dar și coproducții. Televiziunea Română are un rol foarte important. Aceasta contribuie nemaipomenit cu știri și evenimente care se petrec în România, care sunt foarte apreciate de membri și de publicul larg din întreaga Europă.
KATARINA GASPEROV, coordonator al schimbului de ştiri, Radioteleviziunea Croată: TVR ne-a arătat, prin știrile oferite, modul de trai al românilor, ce înseamnă România, valorile acestei țări și cu toții am fost interesați să aflăm cât mai multe despre România. Acest lucru este vital pentru schimbul de știri regional.
ERNO a fost înființat în anul 2000 și este parte a schimbului de știri al EBU. Membre sunt Televiziunile Publice din 11 state din Sud-Estul Europei.

