6 persoane arestate în cazul mamelor acuzate că și-au exploatat sexual propriii copii

4 decembrie 2019, 19:58

În 2016, o femeie era condamnată la 6 ani de închisoare pentru că își folosise copilul în spectacole pornografice.

După mărturisirile ei, au urmat câteva arestări ale clienților din Statele Unite ale Americii. În calculatoarele acestora au fost găsite mii de fişiere cu scene pornografice cu minori, unele provenind din țara noastră.

Investigațiile s-au extins și în țări europene, iar anchetatorii au găsit noi înregistrări indecente în care protagoniști erau copii din România.

Ieri, polițiștii au făcut percheziții în mai multe orașe din țară. 15 persoane au fost conduse la audieri, iar șase au fost arestate preventiv. Toate, mame care își exploatau propriii copii, cu vârste de la câteva luni până la 9 ani. Declarațiile acestora i-au șocat pe anchetatori.

Mamele acuzate că și-au abuzat în acest fel copiii au lucrat la videochat-uri sau au practicat prostituția, spun polițiștii. Iar psihologii susțin că mediul în care au trăit le-a influențat comportamentul.

Polițiștii au găsit filme cu durate chiar și de peste 60 de minute, pentru care clienții străini au plătit mii de euro.

Surse judiciare spun că unii dintre inculpați au reușit să își ridice case din banii obținuți în urma exploatării propriilor copii.

 

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News