Camera Deputaţilor, for decizional: Competenţa de soluţionare a cazurilor de malpraxis revine tribunalului
Astfel, proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.95/2006, în sensul unificării jurisprudenţei în privinţa competenţei de soluţionare a acţiunilor întemeiate pe malpraxisul medical, competenţa de soluţionare a acestor litigii urmând să revină tribunalului, şi nu judecătoriei, cum este prevăzut în prezent.
Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie, potrivit dreptului comun, prevede un amendament.
Potrivit proiectului, instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este tribunalul – secţia civilă în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat. Potrivit legislaţiei actuale, instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.
„Din cele 63 de hotărâri judecătoreşti pronunţate de către Curţile de Apel învestite cu soluţionarea conflictelor de competenţă, reiese practica judiciară neunitară cu privire la stabilirea instanţei competente să soluţioneze actele de malpraxis, existând soluţii conform cărora judecătoriile sunt competente material, iar altele care stabilesc că tribunalul este instanţa competentă material, raportat la criteriul valoric al cuantumului prejudiciilor solicitate prin acţiuni”, arată în expunerea de motive parlamentarii liberali Gabriel Andronache şi Iulia Scântei, iniţiatori.
Printre argumentele aduse de iniţiatori s-a avut în vedere că la majoritatea litigiilor având ca obiect actele de malpraxis medical valoarea cererii a fost mai mare de 200.000 de lei, depăşindu-se plafonul în limita căruia judecătoria este competentă, iar multe judecătorii au constatat „că nu sunt competente material să judece, motiv pentru care admit excepţia necompetenţei materiale invocate”.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional, notează Agerpres.

