Dosarul farmaciştilor de la Cluj a ajuns în instanţă. 24 de persoane, acuzate de trafic cu medicamente

15 octombrie 2022, 12:28

 

Acestea au ajuns în peste 30 de ţări din Europa şi Statele Unite ale Americii, spun procurorii DIICOT. Potrivit anchetatorilor, gruparea a acţionat între anii 2010 şi 2018.

Procurorii au stabilit că membrii reţelei colaborau cu farmaciile online din străinătate, dar au creat şi site-uri de vânzări care sugerau că sunt farmacii online. Aproape 8,5 milioane de comprimate au ajuns astfel în străinătate.

Anchetatorii spun că s-au obţinut astfel 5 milioane de dolari şi 4 milioane de euro, prin spălarea în paradisuri fiscale a sumelor obţinute.

Printre medicamentele vândute ilegal s-ar afla şi unele cu efecte psihoactive.

 

Urmărește-ne pe Google News