UE aprobă interzicerea vânzărilor de autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă din 2035

Cluj-Napoca poluare
Cluj-Napoca poluare
28 octombrie 2022, 09:43

Negociatorii din statele membre UE şi Parlamentul European, care trebuie să aprobe noua legislaţie, precum şi Comisia Europeană, care elaborează noile legi, au convenit că producătorii auto trebuie să realizeze o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 până în 2035, ceea ce va face imposibilă vânzarea noilor autoturisme pe benzină şi motorină în blocul comunitar.

„Acest acord reprezintă o veste bună pentru şoferi … maşinile noi cu emisii zero vor deveni mai ieftine, mai disponibile şi mai accesibile tuturor”, a afirmat liderul negociatorilor de la Parlamentul European, Jan Huitema.

La rândul său, vicepreşedintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat că acordul transmite un semnal puternic industriei şi consumatorilor.

„Europa adoptă trecerea la mobilitatea cu zero emisii”, a adăugat oficialul european.

Acordul include o reducere cu 55% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2030, faţă de nivelul din 2021, o ţintă mult mai ambiţioasă decât actualul obiectiv, care prevedea o reducere cu 37,5%. Noile vehicule comerciale trebuie să realizeze o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 până în 2035, şi una cu 55% până în 2030.

Pe fondul sporirii presiunilor autorităţilor de reglementare, şeful brandului Volkswagen, Thomas Schaefer, a anunţat că din 2033 brandul va produce doar maşini electrice în Europa.

Urmărește-ne pe Google News