Premieră în Bali. Preşedintele Joe Biden s-a întâlnit cu liderul Chinei, Xi Jinping, în marja summitului G20. Fiecare parte a prezentat propria versiune a discuţiilor
Acest prim dialog Joe Biden – Xi Jinping a durat nu mai puţin de 3 ore. Fiecare parte a prezentat apoi propria versiune a discuţiilor.
Beijingul afirmă că preşedintele Chinei i-ar fi atras atenţia lui Biden să nu depăşească liniile roşii în privinţa Taiwanului.
La rândul său, Casa Alba a anunţat că a fost o conversaţie onestă şi că Beijingul e gata de compromis în anumite privinţe. Preşedintele Xi Jinping nu doreşte un conflict şi nu există pericolul unui război rece între SUA si China, precizează americanii.
Au fost momente de agitaţie în rândul jurnaliştilor. Agenţia Associated Press a relatat ca ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, ar fi fost spitalizat imediat după sosirea în Bali, cu o criză cardiacă.
Jurnaliştii de la faţa locului spun însă că, dincolo de dezminţirile că nu a fost spitalizat, există un sâmbure de adevăr. Lavrov ar fi făcut o vizită la un spital, pentru probleme cardiace, dar, într-adevăr nu a rămas internat.

