Moaștele Sfântului Paisie de la Neamț, purtate în procesiune la Galați
28 noiembrie 2022, 11:22
450 de preoți din Galați și Brăila au întâmpinat moaștele Sfântului Paisie de la Neamț în fața Universității.
Apoi, acestea au fost purtate pe umeri de înalții prelați, până la Catedrala Arhiepiscopală.
Credincioșii, veniți în număr foarte mare, s-au alăturat preoților.
Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun, a primit cu mare bucurie sfintele odoare.
Moaștele au fost duse în catedrală, iar după slujbă, racla a fost așezată în curtea bisericii.
Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul orașului Galați și, în fiecare an, credincioși din toată țara vin să se închine la racla cu moaștele sfinte.

