Ungaria ar fi împiedicat participarea ministrului ucrainean de Externe Dmitro Kuleba la întrunirea oficială Ucraina-NATO
Dmitro Kuleba s-a întâlnit cu miniștrii de Externe ai NATO în cadrul unei „cine separate”, după ce Ungaria s-a opus participării oficialului ucrainean la sesiunea oficială, conform publicației citate.
Ungaria a blocat din 2017 orice reuniune a Comisiei Ucraina-NATO la care participă oficiali cu rang mai înalt decât cel al ambasadorilor. Acesta este motivul pentru care Stoltenberg organizează o întâlnire separată a miniștrilor de externe ai țărilor Alianței cu ministrul ucrainean de externe.

