Africanul cu suflet de român. Jaco du Plessis a deschis în Oradea un centru de protezare unic în țară și a ajutat mii de români să ducă o viață normală
Jaco s-a îndrăgostit imediat de Oradea. Deși putea să se stabilească în orice altă țară, sud-africanul a decis să rămână în România.
Jaco du Plessis – sud-african stabilit în România: Oradea este un oraș deosebit şi noi am văzut asta de 20 de ani. Este o ţară (în) care îmi place foarte mult să trăiesc, cu oameni calzi, cu care trăim aici într-o siguranţă deosebită. România este, sigur, o ţară de viitor.
Nu numai că a rămas în România, dar a decis să și contribuie la dezvoltarea ei. Jaco a deschis un centru de protezare și ortozare pentru persoanele care au suferit amputații. Nu este doar o afacere, ci și o organizație umanitară, care ajută mai ales copiii, dar și pacienții care nu își permit tratamente. Tuturor le oferă și consiliere psihologică, atât de importantă pentru persoanele care suferă amputații.
Lidia Galea – mama unui copil cu amputaţie: Elisei s-a născut, la naştere a avut un accident și a rămas fără picior. I s-a amputat piciorul, după care a trecut o perioadă destul de lungă. La un an şi şapte luni i s-a pus prima proteză, şi am venit aici, la domnul Jaco, el ne-a ajutat cu proteza și copilul se descurcă foarte bine.
Bogdan Baciu – pacient: Mi-a prezentat un alt pacient care suferise aceeaşi amputaţie şi m-a ajutat foarte mult să nu cad în depresie. E ok, e foarte ok. Fac aceleași chestii pe care le făceam și înainte.
De-a lungul anilor, Jaco şi tehnicienii din echipa sa au participat la acţiuni umanitare în Haiti, Irak, Filipine, iar acum se implică în campania de sprijin umanitar din Ucraina.
Jaco du Plessis – sud-african stabilit în România: Noi am început ca şi organizaţie umanitară, din start, şi, astăzi, de obicei, pentru copii reuşim să găsim sponsor. Încă 25 la sută din activitatea noastră rămâne umanitară.
Nagy Istvan – pensionar: Despre domnul Jaco ştiu că a făcut un lucru extraordinar pentru orădeni, pentru cei nevoiaşi, care au nevoie de ajutor cu probleme locomotorice.
Orlando Balaş – profesor de limba germană, Universitatea din Oradea: Cunosc astfel de cazuri, cunosc oameni care au suferit amputări grave și care au avut o viață decentă, care au putut să-şi reconstruiască viața datorită ajutorului lui Jaco du Plessis. Din această cauză, îi spun românului sud-african Jaco du Plessis: muţumesc din inimă!
Recent, fundaţia lui Jaco a oferit unui tânăr sudanez o proteză în valoare de 7.000 de euro. Acesta a fost călcat de tren, în timp ce încerca să iasă ilegal din ţară. În teribilul accident, tânărul şi-a pierdut o mână şi un picior.

