Papa Francisc a plâns când menționa Ucraina în timpul unei rugăciuni publice la Roma

Papa Francisc
Papa Francisc
8 decembrie 2022, 19:25

Vocea Papei a început să tremure când a menționat suferința ucrainenilor.

 

El a spus: Mi-ar fi plăcut să vă aduc mulțumirile poporului ucrainean …

Reuters relatează că Papa Francisc a fost nevoit să se oprească din discursul său timp de aproximativ 30 de secunde.

 

 

Mulțimea, din care făcea parte și primarul Romei, Roberto Gualtieri, a aplaudat când a realizat că nu poate vorbi și l-a văzut plângând.

Când şi-a reluat rugăciunea, vocea îi tremura.

El a continuat: “…poporul ucrainean pentru pacea pe care i-o cerem Domnului de atâta timp. În schimb, trebuie să-ţi amintesc din nou supliciul copiilor, al persoanelor vârstnice, al taţilor şi al mamelor, al tinerilor din această ţară martirizată care suferă atât de mult”.

Ulterior, el a scris pe Twitter că „pacea este posibilă; dezarmarea este posibilă”.

 

 

„Să încredințăm mijlocirii Maicii Domnului dorința universală de pace, în special pentru Ucraina chinuită, care suferă foarte mult. Cu ajutorul lui Dumnezeu, pacea este posibilă; dezarmarea este posibilă. Fie ca Maica Domnului să ne ajute să ne convertim spre planurile lui Dumnezeu”.

Urmărește-ne pe Google News