Vacanțele în Turcia, mai scumpe. De la 1 ianuarie 2023, turiștii plătesc o taxă suplimentară

Vacanță în Turcia
Vacanță în Turcia
2 ianuarie 2023, 16:54

Angajaţii misiunilor diplomatice şi ai organizaţiilor internaţionale cu statut diplomatic nu vor plăti taxa turistică.

Decizia privind taxa turistică a fost adoptată în 2019, dar implementarea a fost amânată din cauza pandemiei.

Reprezentanţii sectorului turismului din Turcia s-au declarat împotriva introducerii taxei, susţinând că ar afecta poziţia competitivă a ţării care, spre deosebire de alte state, nu a perceput până acum o taxă turistică, notează Agerpres.

În 2022, autorităţile turce aveau ca obiectiv atragerea a 47 milioane de turişti şi obţinerea de venituri de 37 miliarde de dolari. În 2021, veniturile din turism s-au dublat la aproape 25 miliarde de dolari, dar sub nivelul de 34,5 miliarde de dolari înregistrat în 2019, când 45,1 milioane de turişti străini au venit în Turcia.

Urmărește-ne pe Google News