Cum ne păcălesc cerșetorii: “bebeluși” din cârpe pentru care cer „un bănuț pentru lapte praf”. Cei care apelează în mod repetat la mila publicului pot primi amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei
Pe la semafoare sau în locurile aglomerate din Capitală pot fi văzute tot mai multe femei cu bebeluși în brațe, cerşind „un bănuț pentru lapte praf”.
KEREN ROSNER, psiholog Având în vedere că un copil este neajutorat, incapabil să își rezolve propriile probleme și greutăți, compasiunea noastră este în primul rând față de el și față de părinți și intenția este să îl ajutăm fără să intervină critica rațiunii.
În ultimele zile, numai în Sectorul 6, polițiștii locali au confiscat peste 10 astfel de păpuși. De fiecare dată însă, cei amendați revin în stradă.
GEORGIAN CAZACU, Poliția Locală Sector 6 În portbagajul mașinii de serviciu sunt două păpuși luate de la aceeași persoană. Faptul că primesc bunuri de la cetățeni sau sume de bani îi încurajează să revină. Noi încercăm să combatem. De câte ori sunt identificați în stradă sunt sancționați.
Potrivit legii, cei care apelează în mod repetat la mila publicului pot primi amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei.
Unii dintre sociologii consultați de Știrile TVR sunt de părere că nu neapărat amenzile vor duce la stârpirea fenomenului.
IRINA ZAMFIRESCU, specialist antropologie urbană Mi se pare că înainte de orice, discutăm de un grup vulnerabil indiferent de particularitatea persoanei care face acest tip de activitate în orașul București și nu trebuie să uităm că discutăm de o perioadă de început de criză economică. Faptul că o persoană e aptă de muncă sau nu, e o chestiune pe care ar trebui să o stabilească alte instituții decât Poliția.
Potrivit ultimelor date oficiale, Poliția Locală a Municipiului București a dat nu mai puțin de 5.000 de amenzi, în 2021, celor care au apelat la mila publicului.