Peskov: Ucraina și aliații săi occidentali au reacționat „cinic” la armistiţiul propus de Moscova săptămâna trecută
Kievul a respins anunțul lui Putin privind un armistițiul temporar pentru a marca Crăciunul ortodox, spunând că nu va exista nicio încetare a focului până când acesta nu va ordona forțelor sale invadatoare să se retragă din teritoriile ocupate.
Moscova a făcut anunțul doar pentru a „folosi Crăciunul ca acoperire”, pentru a opri avansul ucrainenilor în regiunea Donbas și pentru a mobiliza mai mulți oameni, a declarat atunci președintele Volodimir Zelenski.
Președintele Joe Biden a criticat, de asemenea, propunerea de încetare a focului făcută de Rusia, spunând că Putin „încearcă să găsească ceva oxigen” lansând această idee. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a declarat că, dacă Putin ar fi dorit cu adevărat pacea, „și-ar fi adus soldații acasă”.
Ministrul de Externe al Marii Britanii, James Cleverly, a scris pe Twitter: „O pauză de 36 de ore a atacurilor rusești nu va face nimic în perspectiva păcii”.
Vorbind astăzi cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Nu este nevoie de un răspuns: Ne-am confruntat cu o reacție cinică din partea Kievului și a unor lideri occidentali.

