Mai mulți medici ruși îi cer lui Vladimir Putin să oprească abuzul la adresa opozantului Alexei Navalnîi, a cărui stare de sănătate este precară
Scrisoarea, semnată de 170 de reprezentanți ai comunității medicale din Rusia și publicată pe site-ul de știri Meduza, solicită „încetarea abuzului” asupra lui Navalnîi.
„Nu putem și nu avem dreptul să asistăm fără reacție la provocarea deliberată a înrăutățirii stării de sănătate a politicianului Alexei Navalnîi, care se petrece în colonia corecțională nr. 6 a Serviciului Federal Penitenciar din regiunea Vladimir. Din punct de vedere medical, este evident că nu primește suficientă asistență medicală, iar menținerea lui în celula de izolare îi înrăutățește cu siguranță starea de sănătate” – se arată în scrisoare.
Într-o serie de tweet-uri postate ieri prin intermediul avocatului său, Navalnîi a spus că a fost trimis de autoritățile penitenciare ruse într-o celulă de izolare pentru a zecea oară de când a început să-și ispășească pedeapsa în închisoarea de maximă siguranță IK-6 din regiunea Vladimir.
1/9 I did manage to earn my tenth term in the punishment cell in the last year after all. My prison goons actually bothered enough to convene their commission on the weekend of December 31 especially for me.
— Alexey Navalny (@navalny) January 9, 2023
Avocatul Vadim Kobzev spune că în prezent Navalnîi suferă de febră, frisoane și tuse deoarece se află în aceeași celulă cu un deținut cu igienă precară și simptome severe de gripă.

