Fraţii Tate, aduşi din nou la sediul DIICOT. Procurorii au cerut un dosar clasat de Poliția Voluntari

Fratii Tate la DIICOT
Fratii Tate la DIICOT
26 ianuarie 2023, 09:39

La sfârșitul anului trecut, o femeie a reușit să scape din locuința fraților Tate și a mers la poliția din Voluntari unde a spus ca a fost lovită, violată și obligată să facă chat erotic dar polițiștii în loc să investigheze cazul a încercat să o convingă sa renunțe la acuzații. Astfel, dosarul a fost clasat. Acum DIICOT a cerut IPJ Ilfov dosarul și au solicitat redeschiderea lui.

Avocatul fraților Tate a declarat, joi, că fata care a făcut plângerea penală la Poliția Voluntari nu se consideră victimă, de aceea și-a retras plângerea.

La intrarea în sediul DIICOT, unul dintre cei doi fraţi a declarat că nu există probe împotriva lor şi sunt persecutaţi pentru că sunt bogaţi.

Procurorii DIICOT continuă joi percheziţiile informatice începute cu o zi în urmă asupra dispozitivelor ridicate la sfârşitul lunii decembrie din locuinţele lor – calculatoare, laptopuri, tablete, telefoane, înregistrări ale camerelor de luat vederi.

Într-o vilă din judeţul Ilfov, aceştia amenajaseră un studio de videochat, unde mai multe fete au fost obligate să producă clipuri ce erau postate pe site-uri pentru adulţi.

Fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol, alături de o fostă poliţistă şi iubita lui Andrew Tate.

Cei patru se află în arest din data de 30 decembrie 2022.

DIICOT a instituit sechestru pe averea fraţilor Tate, respectiv 10 imobile (case şi terenuri) şi 15 autoturisme de lux.

Urmărește-ne pe Google News