Motivarea excluderii lui Cristian Pomohaci din rândurile preoţilor

12 octombrie 2017, 13:26

 

Cristian Pomohaci rămâne doar cu cariera artistică. Mitropolia Ardealului a hotărât definitiv să îi ia haina preoţească, iar motivarea deciziei oferă detalii fără precedent.

În cazul Pomohaci s-a ajuns la caterisire nu doar pentru abaterile morale cunoscute publicului, ci şi pentru alte 3 acuzaţii foarte grave în lumea bisericii: erezia, schisma şi denigrarea.

Mai exact acesta este acuzat că a făcut improvizaţii cu influenţe neoprotestante în slujbele ortodoxe, nu a ţinut cont de ierarhie şi nici de jurisdicţia canonică. Mai mult, a întreţinut în mod intenţionat scandalul mediatic creat în jurul său şi a încercat să pună presiune pe superiorii săi, aducând sute de ucenici pentru a-l susţine.

Acum mulţi dintre susţinătorii lui Cristian Pomohaci pare că s-au resemnat.

Decizia de caterisire a fostului preot Cristian Pomohaci vine după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio, în care acesta încerca să convingă un tânăr să întreţină relaţii sexuale contra cost. Iar valul acuzatorilor nu s-a oprit însă aici.

 

Urmărește-ne pe Google News