Trei medici cardiologi în loc de 15. Criza personalului, boală cronică pentru sistemul sanitar românesc
La Spitalul Județean de Urgență Ploiești, mai bine de jumătate din posturile existente în grila de personal sunt vacante.
Recent, unitatea sanitară a scos la concurs 100 de posturi, însă până acum doar 20 s-au ocupat. Tot mai puțini absolvenți de Medicină sunt dispuși să lucreze în spitalele din provincie. Asta deși salariile pleacă de la 13 mii de lei pe lună.
Sunt zile în care anumite gărzi nu pot fi asigurate de medici.
În secția de Cardiologie, lucrează 3 medici angajați și 2 colaboratori. În mod normal, ar trebui să fie 15.
Criza de personal afectează însă majoritatea spitalelor din țară.
Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România: „Practic vorbim de două Românii. O Românie a centrelor universitare unde avem concentraţi peste 55% din medicii României, restul judeţelor au sub 45 % din medici. (…) Universităţile de Medicină produc în jur de 3.800 de absolvenţi pe an, la rezidenţiat intră în jur de 4000 de rezidenţi, şi sub 1000 intră în activitate. Asta înseamnă că avem un exod masiv, o hemoragie masivă de medici spre sistemele performante din vestul Europei, şi spre Statele Unite. Cauza e foarte simplă – un sistem medical deficitar, care nu oferă condiţîi de siguranţă pentru efectuarea actului medical, nici pentru pacient, nici pentru medic.„
Potrivit datelor INS, jumătate din cei 55 de mii de medici români lucrează în București și în 5 județe, iar restul în celelalte 36. Acest fapt duce la dezechilibre majore în activitatea spitalelor de stat.

