O lucrare de Banksy, „de-a v-ați ascunselea” cu autoritățile locale
Joi dimineață, persoanele care au vizitat pictura murală au constatat că lipsea congelatorul răsturnat care făcea parte din opera de artă. Asta în ciuda faptului că fusese returnat miercuri de către consiliul districtului Thanet.
Lucrarea de artă, numită „Valentine’s Day mascara”, pare să aibă ca temă violența împotriva femeilor.
Aceasta prezintă o imagine caricaturală a unei gospodine stereotipice din anii 1950, purtând mănuși galbene de spălat și un șorț albastru, care își închide soțul într-un congelator. Femeia este prezentată zâmbind în ciuda faptului că are un ochi umflat și un dinte lipsă.
Graffiti-ul – văzut pentru prima dată marți – a fost combinat cu un congelator real, care a fost considerat un pericol pentru siguranța publică de către consiliu.
Un expert a evaluat pictura murală la 2 milioane de lire sterline, dar numai dacă este inclus și congelatorul.
Însă, după ce consiliul a returnat congelatorul, acesta a fost îndepărtat pentru a doua oară. Frigiderul a fost dus într-un depozit pentru a fi păstrat în siguranță, de data aceasta de către o galerie care a fost chemată de proprietarii imobilului pentru a ajuta la conservarea operei de artă.
Julian Usher, directorul executiv al Red Eight Gallery, a declarat pentru ITV News: „Singurul motiv pentru care îl luăm de aici este pur și simplu din punct de vedere al securității. Nu putem avea paznici care să stea acolo 24 de ore din 24.”
El a adăugat: „Lada frigorifică este acum din nou în depozit. Vom vedea, împreună cu proprietarul, ce vrea să facă cu el în cele din urmă.

