Cancer în stadiu terminal, învins. Povestea unui pacient oncologic care s-a tratat în România cu ajutorul medicilor români și străini care profesează peste hotare
Camelia Ciucanu, pacientă: Când mi-a zis că nu mai e nimic de făcut, am amuţit.
La 53 de ani, Camelia a aflat că suferă de cancer de rect, în fază terminală, cu metastaze în ficat și plămâni. Nu diagnosticul a fost vestea care a dărâmat-o, ci faptul că nu i s-a mai dat nicio şansă la vindecare.
Camelia Ciucanu, pacientă: Parcă eram prinsă într-o pânză de păianjen. Eu eram o musculiţă. Am paralizat de frică.
Singurul tratament oferit a fost unul paliativ.
Camelia Ciucanu, pacientă: Mi-a explicat că tumoarea aia, fiind malignă, prin sânge se înmulţeşte la toate organele.
Nu a luat în calcul să se trateze în străinătate. Dar a venit străinătatea la ea. Medicul Octavian Popescu, supraspecializat în chirurgie colorectală şi oncologică minim invazivă, care a profesat în Germania, unde tratamentele sunt personalizate, i-a redat încrederea şi speranţa că poate lupta cu boala.
Dr. Octavian Popescu, medic chirurg: În cancerul de colon, 30% din pacienţi au şansa să fie trataţi printr-un tratament combinat oncologic, adică chimioterapie-radioterapie şi chirurgical, operaţie. Trebuie să le dăm pacienţilor o şansă.
În paralel, cazul Cameliei a fost analizat şi de o echipă de medici din Germania.
Prof. Dr. Schmitz-Winnenthal, medic chirurg: Dacă ai un cancer de colon sau de pancreas, boala nu se manifestă la fel (n.r. la toţi pacienţii). Au o amprentă genetică diferită. Boala se manifestă diferit.
Pentru Camelia, tratamentul a funcţionat. Tumorile s-au retras şi a putut fi operată.
Camelia Ciucanu, pacientă: Când ai speranţă, parcă ai şi bucurie de a trăi.
Medicii recomandă ca în astfel de situaţii, pacienţii să fie trataţi la ei în ţară, pentru că aşa pot fi monitorizaţi mai atent în timpul şi după procedurile administrate.
Dr. Octavian Popescu, medic chirurg: În Germania operam foarte mulţi pacienţi veniţi din România, numai că ei se întorceau acasă şi nu puteam să îi urmărim, să facem toate evaluările.
Prof. Dr. Schmitz-Winnenthal, medic chirurg: Aleg să plece în străinătate, pentru că cred că tratamentul este mai bun, dar nu eşti acasă. Ideal, în astfel de situaţii, este să fii înconjurat de familie, de prieteni.
Nu pentru orice boală e nevoie să pleci în străinătate, uneori e mai bine să cauți rezolvarea acasă.

