Femeie decedată şi bărbat cu arsuri în urma unui incendiu produs la două case din Tărâţa, Bacău. Alertă de incendiu, noaptea trecută, și la Spitalul Județean din Zalău. Nimeni nu a fost rănit
La faţa locului au fost trimise 4 autospeciale, o ambulanţă şi un echipaj medical SMURD. Până la sosirea pompierilor, flăcările au cuprins 2 case. Un bărbat a fost preluat de Ambulanță cu arsuri la picioare și la cap. Într-una dintre case a mai fost găsită o victimă, o femeie care nu a mai putut fi salvată.
Şi în judeţul Suceava, un bărbat a fost găsit mort în casă în urma unui incediu. Se pare că focul ar fi pornit de la o ţigară nestinsă.
A fost alertă de incendiu, noaptea trecută, și la Spitalul Județean din Zalău. Flăcările ar fi pornit de la ventilatorul unui grup sanitar, iar fumul s-a extins pe holuri. 12 pacienți şi o asistentă s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor.
Incendiul a fost anunțat la 112, iar la fața locului au fost trimise patru autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD. Nimeni nu a fost rănit, iar pagubele sunt minore. Cel mai probabil, cauza declanșării focului a fost un scurtcircuit.

