Încep lucrările pentru montarea noilor sisteme suplimentare de semnalizare a înălţimii maxime la pasajul Unirii
8 martie 2023, 08:38
În perioada lucrărilor, traficul la intrarea şi în interiorul pasajului va fi restricţionat parţial, pe una dintre cele două benzi de circulaţie, în ambele sensuri de mers.
Primăria Sectorului 4 anunță că vor fi instalate noi porţi de presemnalizare, cu senzori de măsurare a înălţimii, camere video, panouri informative şi noi porţi de gabarit.
Totodată, între sensurile de circulaţie va fi construit un scuar cu o lăţime de aproximativ 1 metru.

