Politico: Ups! A comis-o din nou. Comentariile lui Macron stârnesc reacții negative la nivel mondial

Venind după o ședință foto prietenoasă cu președintele chinez Xi Jinping și în timp ce China declanșa un atac simulat asupra Taiwanului, pe care SUA s-au angajat să îl apere, comentariile au declanșat o furtună de reacții, cu toată lumea, de la senatorul Marco Rubio până la fostul ambasador al SUA în Rusia, Michael McFaul, intervenind.

Dar pentru cei care îl urmăresc pe Macron de ani de zile, episodul a avut un puternic sentiment de déjà vu.

Încă o dată, un interviu-bombă a stârnit un scandal global, urmat de încercări de a „clarifica” sau de a retraduce gândirea liderului francez. A fost o repetare a momentului în care Macron a declarat pentru The Economist, în 2019, că NATO se confruntă cu o „moarte cerebrală” și a celui în care a insistat să-i ofere președintelui rus Vladimir Putin „garanții de securitate” la câteva luni după invazia sa în Ucraina.

Iată că o luăm de la capăt.

În orele care au urmat publicării interviului oferit POLITICO și Les Echos, o distribuție de interpreți ai lui Macron a apărut pentru a explica faptul că comentariile sale nu numai că au fost traduse greșit (nu au fost), dar au fost și prost înțelese de o presă anglo-saxonă neechipată pentru a-i înțelege panseurile complexe.

„Macron este mult mai aproape de centrul de greutate european cu privire la China decât ar sugera numeroasele comentarii scandalizate pe marginea comentariilor sale”, a scris Benjamin Haddad, deputat în partidul liderului francez.

Întrebarea este: de ce se tot întâmplă acest lucru? Dacă este vorba cu adevărat de faptul că vorbele președintelui sunt deformate și prost înțelese de către presa străină părtinitoare, atunci frecvența cu care se întâmplă este cu adevărat îngrijorătoare – și puțin probabilă.

Mult mai probabil este că Macron știe exact ce cuvinte vor declanșa semnale de alarmă internaționale și le folosește pentru a face apel la un public intern care se bucură de spectacolul Franței dând peste nas Statelor Unite.

I-ar prinde bine această distragere a atenției. În ultimele săptămâni, guvernul lui Macron a fost asediat acasă, asaltat de proteste împotriva planului său de a crește vârsta legală de pensionare de la 62 de ani în prezent la 64 de ani. Guvernul președintelui a supraviețuit la limită unui vot de neîncredere la 20 martie, iar ratingul de aprobare al însuși președintelui a scăzut.

Dar este puțin probabil ca comentariile sale despre China, Statele Unite și Taiwan, indiferent cât de importante sunt pentru presă, să aibă vreun efect asupra acestei situații. În Franța, ca și în alte democrații, politica externă trece în mintea alegătorilor pe un plan secundar față de problemele economice și sociale. Marți, comentariile sale nu au fost principala știre în majoritatea presei franceze.

Așadar, există puține sau deloc avantaje pentru Macron pe frontul intern. Dar există un dezavantaj foarte mare pentru el pe scena internațională, unde comentariile sale nu numai că stârnesc critici furibunde din partea legislatorilor americani, dar aduc și o examinare incomodă a conceptului său favorit de „autonomie strategică”. Americanii pun sub semnul întrebării fermitatea Franței ca aliat, în condițiile în care ei duc greul în înarmarea Ucrainei împotriva Rusiei; iar acum se pot întreba dacă Macron consideră că o invazie a Chinei comuniste în Taiwanul democratic este o chestiune de interes strategic pentru Europa.

În centrul comentariilor sale de pe Cotam Unité, echivalentul francez al Air Force One, Macron a spus că Franța câștigă argumentul privind autonomia strategică pe scena europeană. Era firesc ca Europa să nu urmeze exemplul SUA în ceea ce privește Taiwanul, deoarece prioritățile blocului erau concentrate pe consolidarea securității și prosperității în propria vecinătate.

Dar, așa cum criticii s-au grăbit să sublinieze, rolul Franței în promovarea autonomiei chiar și în Europa a fost discutabil. Odată cu invazia Rusiei în Ucraina, majoritatea liderilor europeni sunt de acord că blocul se confruntă cu cea mai serioasă provocare de securitate din ultimele decenii, deoarece pierderea Ucrainei ar putea încuraja Moscova să atace flancul estic al UE.

Cu toate acestea, Franța nu este un lider atunci când vine vorba de susținerea Ucrainei. Potrivit datelor compilate de Institutul Kiel pentru Economie Mondială, la sfârșitul lunii februarie, Franța se afla pe locul 10 în ceea ce privește angajamentele sale globale de ajutor pentru Ucraina, după Norvegia și Olanda, și pe locul 23 atunci când ajutorul a fost măsurat ca procent din produsul intern brut – de unde și furia tot mai mare în rândul puterilor din Europa Centrală și de Est cu privire la comentariile legate de Taiwan.

Sigur, spun acești critici, simțiți-vă liberi să ne faceți autonomi față de Statele Unite. Dar va extinde Franța aceleași garanții de securitate pentru Estonia, Letonia și Lituania, așa cum face NATO?

Datele privind ajutorul acordat Ucrainei sugerează că acest lucru este puțin probabil. Într-adevăr, atunci când vine vorba de componenta militară de bază a visului de autonomie strategică, Franța este departe de-a fi darnică financiar pe măsura vorbelor. Institutul Kiel calculează că Parisul și-a asumat angajamente militare față de Ucraina de doar 700 de milioane de euro, față de 43,2 miliarde de euro din partea SUA și 6,6 miliarde de euro din partea Marii Britanii. În acest context, conceptul de autonomie strategică al lui Macron nu pare într-adevăr să se extindă cu mult dincolo de vecinătatea imediată a Franței.

Ca în cazul oricărei performanțe repetate, există semne că publicul pentru interviurile-bombă de politică externă ale lui Macron, chiar și în Franța, este din ce în ce mai obosit. Referindu-se la reacțiile de respingere a comentariilor sale despre Taiwan, cotidianul Le Monde a scris: „Când apar neînțelegeri cu o asemenea frecvență, o anumită practică de politică externă trebuie pusă sub semnul întrebării.”