Dan Diaconescu va fi cercetat sub control judiciar. Decizia Tribunalului Constanța este definitivă

13 aprilie 2023, 12:23

Magistraţii din Constanța au respins contestaţia procurorilor care cereau arest preventiv și au admis contestația făcută de Dan Diaconescu împotriva arestului la domiciliu.

După ce documentele vor fi redactate la Tribunalul Constanța și vor fi trimise către Poliția Capitalei, unde Dan Diaconescu execută arestul la domiciliu, acesta va fi un om liber. Va avea o serie de interdicții: nu va avea voie să părăsească România, va trebui să se prezinte în fața organelor de anchetă penală ori de  câte ori va fi chemat. Va fi fixat un program la Poliție, unde va urma să meargă cel puțin o dată pe săptămână. De asemenea, Dan Diaconescu nu are voie să ia legătura cu martorii din dosar.

Fostul realizator de televiziune a fost reținut în urmă cu o săptămână și plasat în arest la domiciliu în urmă cu o săptămână. El este acuzat că a săvârșit șapte infracțiuni împotriv aminorilor: două acțiuni de sex cu minori și cinci de folosire a prostituției infantile.

Diaconescu apare în stenogramele procurorilor purtând discuții cu fetele cu care este acuzat că a întreținut relații sexuale, acestea fiind minore. Potrivit unei stenograme din dosar, Dan Diaconescu cere „o fată virgină”.

Urmărește-ne pe Google News