Daea
Ministrul Petre Daea i-a explicat omologului său ucrainean că România nu va interzice unilateral importurile de produse agroalimentare din Ucraina, aşa cum au făcut alte state din regiune precum Polonia şi Ungaria. Ar fi împotriva legilor şi regulamentelor europene. România aşteaptă o decizie la nivelul Comisiei Europene pe 25 aprilie.
Comisarii pentru agricultură şi comerţ au propus oprirea importurilor de grâu, porumb, rapiţă şi floarea soarelui până pe 5 iunie, însă miniştrii Agriculturii au cerut ca lista de produse interzise să fie mult mai mare.
Vicepremierul Sorin Grindeanu consideră că situaţia cerealelor din Ucraina este mai degrabă o problemă de comerţ şi nu una neapărat de agricultură.
Iar premierul a Nicolae Ciucă a precizat că România va continua să sprijine Ucraina, inclusiv pe zona de transport.
Între timp, Kievul a anunţat şi că va relansa Canalul Bâstroe ca rută alternativă pentru exporturile de cereale.
Analiştii pieţei de cereale consideră că România a ales o variantă echilibrată şi legală pentru gestionarea crizei cerealelor ieftine ucrainene.
În paralel cu interzicerea temporara a importurilor, Comisia Europeană pregăteşte un pachet financiar de 100 de milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor din Europa de est afectaţi de afluxul de produse agroalimentare ieftine din Ucraina.

