Deputatul Dan Barna este noul preşedinte al USR

28 octombrie 2017, 15:36

ACTUALIZARE Telejurnal ora 20.00 Lucrările Congresului au fost boicotate de toţi susţinătorii liderului demisionar, Nicuşor Dan, inclusiv de candidatul acestei aripi din partid, Cristian Seidler.

Au rămas în cursă fostul ministru al culturii, Vlad Alexandrescu, un apropiat al fostului premier Dacian Cioloş, şi deputatul Dan Barna.

Invitat la Congres, fostul lider USR, Nicuşor Dan, a ales să fie activ online şi să acuze jocuri de culise în partid.

„Nu pot gira prin prezenţa mea un congres viciat prin practici demne de PSD şi PNL. (…) În orice caz, un start foarte prost pentru viitorul preşedinte al USR, Un preşedinte fără legitimitate”, acuză Nicuşor Dan.

Ales cu 127 de voturi din totalul de 191, Dan Barna va avea o misiune dificilă.

Aripa care l-a susţinut pe Nicuşor Dan vrea să atace în instanţă modul în care s-a organizat Congresul. Un demers care ar putea adânci şi mai mult fisura din USR.

ACTUALIZARE Deputatul Dan Barna este noul preşedinte al USR. A fost ales, sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului.

ACTUALIZARE Telejurnal: USR se află într-o criză de succesiune a conducerii, după retragerea lui Nicuşor Dan din fruntea partidului. Astăzi are loc un congres unde lucrurile ar trebui să se rezolve. Este al doilea eveniment de acest gen în mai putin de șase luni.

Candidează pentru a prelua conducerea USR fostul ministru Vlad Alexandrescu şi senatorul Dan Barna.

Primul este reprezentantul progresiştilor din USR şi apropiat al fostului premier, Dacian Cioloş, cel de-al doilea, exponentul aripii liberale.

Deputatul Cristian Seidler, retras din cursă, boicotează Congresul şi ameninţă cu contestarea în instanţă.

Fondatorul Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, a refuzat să participe,  pe motiv că nu ”poate gira cu prezenţa un congres viciat”.

Urmărește-ne pe Google News