Mai multe deputate s-au bătut cu pumnii şi picioarele în parlamentul Boliviei

Bătaie în parlamentul bolivian
Bătaie în parlamentul bolivian
24 mai 2023, 09:30

Pe ordinea de zi a şedinţei legislativului din La Paz se aflat situaţia opozantului Luis Fernando Camacho, arestat din decembrie sub acuzaţia de terorism, pentru o presupusă lovitură de stat din 2019 împotriva preşedintelui de stânga de atunci, Evo Morales.

Deputaţii l-au audiat pe ministrul de interne Eduardo del Castillo, care i-a numit pe parlamentarii Creemos (Credem – n. red.) – partidul de dreapta al lui Camacho – „grupuri de radicali, hoţi şi violenţi, veniţi să fure portofelul poporului bolivian”.

Un grup de deputate din opoziţie a reacţionat ridicând pancarte cu mesaje cum ar fi „nu există democraţie când există deţinuţi politici” şi o fotografie a lui del Castillo cu textul „ministrul terorii”.

Mai multe deputate din majoritatea de stânga au sărit la colegele lor, încercând să le smulgă banderolele. A urmat o busculadă timp de câteva minute, iar pe imaginile difuzate în reţelele sociale se poate vedea cum parlamentarele se pălmuiau între ele, se trăgeau de păr unele pe altele, se loveau cu picioarele şi urlau.

Şedinţa a fost suspendată până la restabilirea ordinii, iar preşedintele parlamentului, David Choquehuanca, a declarat că va convoca ambele tabere politice pentru mustrări.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News