Pasajul Olteniţa, cel mai mare dintre cele trei astfel de obiective construite în sudul Capitalei, a fost deschis
Pasajul de la Popești Leordeni e un sens giratoriu suspendat aflat la intersecția șoselei de centură cu DN4. Construcția e mai mult decât binevenită, pentru că zona era deosebit de aglomerată.
Cei care circulă spre și dinspre București nu se vor mai interesecta cu centura, iar șoferii care circulă pe șoseaua de centură nu vor mai fi obligați să acorde prioritate acestor șoferi și, în mod normal, nu ar mai fi trebui să se formeze cozi.
Costul investiției se ridică la aproape 270 de milioane de lei, au anunțat oficialii Ministerului Transporturilor.
Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Centura Capitalei, avem noile măsurători, este cel mai aglomerat drum național din România, cu o medie zilnică de 30.000 de mașini în fiecare oră, ceea ce înseamnă că investiile în șoseaua de centură sunt cele mai profitabile din țară.
Pasajul Olteniței ar fi trebuit să fie gata în august anul trecut. Potrivit autorităților, printre cauze se numără scumpirile materialelor de construcții, dar și întreruperea lanțurilor de aprovizionare în urma izbucnirii războiului în Ucraina. În ciuda întârzierii, șoferii se declară încântați.
Un prim efect al inaugurării pasajului Olteniței e că aglomerația s-a mutat la doar câțiva kilometri de pasajul Olteniței însă, înspre Berceni. S-a ajuns în această situatie pentru că și acest pasajul de la Berceni este în întârziere , contractul pentru acest edificiu a fost semnat în martie 2019, lucrările au început în iunie 2020 și ar fi trebuit să fie gata din iunie 2022. Ultimul termen avansat de autorități pentru finalizarea pasajului Berceni e luna iunie a acestui an.
Prin telefon, ALEXANDRU VÎLVOI, membru fondator, Asociaţia România Fără Gropi: Constucţia acestor pasaje de la Domenşti, Popeşti şi Berceni, între ele, trebuia pornită în acelaşi timp, finalizată în acelaşi timp. Trebuie să ai o viziune de ansamblu. Cât timp nu vor fi două benzi pe sens între aceste pasaje problema nu va fi rezolvată.
Pasajul de la Olteniței este al treilea dat în trafic, pe centura Capitalei, după cele de la Mogoșoaia și Domnești. Pasajul de la Cernica este mult rămas în urmă. Din cauza întârzierilor, contractul a fost reziliat și nu a fost reluată licitația pentru selecția unui nou constructor.
–––––––––––––
Circulaţia rutieră pe pasajul Olteniţa, se va deschide, sâmbătă, de la ora 10:00, a anunţat, pe pagina sa de socializare, Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Circulaţia se deschide, astăzi, pe Pasajul Olteniţa începând cu ora 10.00! Legătura dintre Bucureşti şi Popeşti Leordeni nu va mai intersecta la nivel Centura Capitalei, iar traseul va fi astfel mai sigur şi mai confortabil pentru cei care tranzitează zona. Pasajul Olteniţa este cel mai mare din seria de trei pasaje construite de CNAIR în sudul Capitalei şi are o formă ovoidală spre deosebire de pasajele giratorii de la Domneşti şi Berceni (care au formă rotundă). Cu o lungime de 3,69 km, acest pasaj, construit în zona localităţii Popeşti Leordeni, asigură de acum legături continue pe Centura de sud a Capitalei (între A2 şi A1), dar şi între şoseaua Olteniţei (Bucureşti) şi DN4 (judeţul Ilfov)”, a scris Cristian Pistol.
Potrivit oficialului, pasajul Olteniţa este cel de-al treilea obiectiv deschis până în prezent, care traversează Centura Capitalei, după pasajul Mogoşoaia, inaugurat în septembrie 2021, şi pasajul Domneşti, dat în folosinţă în noiembrie 2022.
„În scurt timp urmează să fie deschis şi Pasajul Berceni, proiect care va îmbunătăţi şi mai mult siguranţa şi confortul circulaţiei rutiere din sudul Bucureştiului”, a precizat şeful CNAIR.
Pasajul Olteniţei a fost ridicat de către constructorul italian Itinera SpA, care a semnat contractul în anul 2019 şi a avut la dispoziţie 169,5 milioane de lei, fără TVA, asigurate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

