Cel mai mare exerciţiu militar din România
Alina Salanţi, corespondent TVR: „În următoarele zile, în poligonul de la Smârdan se vor antrena peste 1700 de militari din 9 state și vor fi folosite aproximativ 400 de mijloace de tehnică militară.”
La Saber Guardian 2023 militarii se vor antrena în baza mai multor scenarii tactice, inclusiv traversări de râu. Ministrul Apărării Naționale a ținut să salute luptătorii din fiecare țară și să le ureze succes.
Gen. lct. Dorian Ioniţă, comandant, Comandamentul Forţe Întrunite: Participarea naţională a forţelor militare, a statelor membre NATO 4.49 + 4.58 validează încă o dată rolul de comandă integrată şi leadership realizate de Forţele Române Întrunite. Pentru această, avem pe teritorul României 12 naţiuni cu aproximativ 10.000 de soldaţi. 5.13
Gen. Daniel Petrescu, şef, Stat Major al Apărării:Începând de acum şi timp de două săptămâni, Saber Guardian 2023 8.19 înseamnă mai multe tipuri de antrenamente şi exerciţîi, conduse de divizia română, alături de celelalte state participante.
Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naţionale: Un exercițiu important pentru noi, un exercițiu care dezvoltă capacitatea de a opera împreună 17.44 este un exercițiu care va arată la sfârșitul perioadei cât de bine suntem pregătiți și cât de bine lucrăm împreună.
Militarii cred că aceste antrenamente îi ajută să își coordoneze mai bine activitatea în teren, în cazul unei situații reale.
Lct. David Athen, militar, Statele Unite ale Americii: Exerciţiul este de o amploare mai mare, dar la fel de important că cel de acum câţiva ani, când ne-am antrenat cu partenerii noştri din alianţă, şi nu puteam cere o ţară mai bună pentru organizarea acestui exerciţiu. 24,29
Cei peste 10.000 de soldați care participa la exercițiu au la dispoziție 11 baze militare de antrenament din întreagă țară. Vor folosi 1700 de echipamente și tehnică militară.

