55 de migranți au fost găsiți într-un tir, pe autostrada A1, la Arad. Rămași fără aer, ei au strigat după ajutor

Zeci de migranţi au fost descoperiţi ascunşi în TIR
Zeci de migranţi au fost descoperiţi ascunşi în TIR
13 iunie 2023, 11:28

De dimineață, coada de tiruri, la ieșirea din țară prin vama Nădlac II, măsura câțiva km. Unul dintre șoferii români, care aștepta în coloana de automarfare, a auzit zgomote ciudate din remorca aflată în fața lui. El a sunat la 112.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad, apelul la 112 a venit în jurul orei 10,20, iar echipajele medicale au găsit migranţii cu tulburări respiratorii post hipoxie.

Oamenii au fost evaluați de echipajele medicale. Niciunul nu era în stare gravă și nu a necesitat să fie transportat la spital. Nu se știe însă cât ar mai fi rezistat înăuntru, dacă nu erau depistați la timp.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat că s-a cerut sprijin şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

„Având în vedere condiţiile improprii în care migranţii călătoreau, s-a cerut sprijin de la ISU, care a trimis echipaje SMURD. S-a constatat că starea persoanelor aflate în automarfar este una bună. În continuare, migranţii au fost conduşi la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări, urmând a se stabili, între altele, naţionalitatea acestora şi împrejurările în care au ajuns în TIR”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Alexandru Andrei Dincă.

Șoferul, cetățean uzbec, este cercetat de Poliție, care urmează să afle dacă bărbatul știa despre prezența migranților în automarfar.

Tirul frigorific, înmatriculat în Cehia, era plin de migranți, deși în acte transprota anvelope către Austria.

Se pare că cei 55 migranți au intrat legal în România și au drept de ședere. Doreau să ajungă în vestul Europei, așa că au apelat la călăuze.

De altfel, majoritatea migranților prinși în vămile din vestul țării au drept de ședere în țara noastră.

Persoanele au fost duse la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

Urmărește-ne pe Google News