Trupele ucrainene avansează spre Bahmut și Zaporojie. Au fost produse pagube importante forțelor rusești. Șeful armatei ucrainene, despre care Putin spusese că a plecat în străinătate, în vizită pe front
ACTUALIZARE Un regiment de asalt al armatei ucrainene a avansat, sub focul inamic, și a cucerit tranșeele ocupate de ruși, lângă Bahmut. Luptele din regiunea acestui oraș strategic se duc pentru fiecare metru de teren, iar confruntările sunt de multe ori corp la corp.
Soldații ucraineni din prima linie a frontului spun că principala lor misiune este de a produce cât mai multe pagube forțelor inamice rusești pentru a ușura contraofensiva.
Potrivit Serviciilor de Informații britanice, armata rusă a dislocat elemente ale Grupului Dnipro pentru a face față contraofensivei ucrainene în sectoarele Bahmut și Zaporojie.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: În unele sectoare, forţele noastre avansează, în altele îşi apără poziţiile sau rezistă asalturilor şi atacurilor intense din partea ocupanţilor. Nu am pierdut poziţii, doar le-am eliberat. Doar ei au pierderi.
La Moscova, ministrul Apărării a anunțat pe un ton dramatic faptul că Moscova va riposta dur la eventualele atacuri ale Ucrainei.
Serghei Șoigu, ministrul Apărării din Rusia: Potrivit informaţiilor noastre, conducerea forţelor armate ucrainene plănuieşte să lovească teritoriul Federaţiei Ruse, inlusiv Crimeea, cu rachete HIMARS şi Storm Shadow.
Rusia a continuat să bombardeze orașele ucrainene, între care Kiev și Liov. Spre Kiev au fost lansate peste 20 de drone care au fost însă distruse în aer.
Andriy Sadovyi, primarul Liovului: Una dintre instalaţiile importante de infrastructură a fost atacată de către dronele ruseşti. Sunt pagube minore, ferestre sparte, dar cred că putem repara, rapid, totul.
ACTUALIZARE Doar spre capitală au fost lansate peste 20 de drone care au fost însă, distruse în aer, a anunțat comandamentul armatei ucrainene.
La Liov însă un element din infrastructura critică a orașului a fost lovit și a izbucnit un incendiu, au anunțat oficialii locali.
Mai multe rachete au căzut și la Zaporojie și au provocat pagube.
Comandantul militar ucrainean Valeri Zalujnîi a vizitat linia frontului și a publicat imagini pe contul său de Facebook, gest menit să infirme declarațiile lui Putin care a spus că responabilul care conduce contraofensiva ucraineană ar fi in străinătate. Șeful armatei este suprins discutând cu militarii și analizând mai multe hărți, iar un detaliu a atras atenția: o insignă cu micul Yoda de pe vesta anti-glonț.
Armata ucraineană recunoște că pe front situația este dificilă, dar contraofensiva decurge conform planului. Până acum au fost eliberate 8 localități.

