Sorin Grindeanu este noul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii
7 noiembrie 2017, 13:32
Fostul premier Grindeanu a fost nominalizat la şefia ANCOM de Mihai Tudose.
Pe 24 octombrie, Sorin Grindeanu a fost audiat de comisiile de specialitate ale Parlamentului, unde a primit aviz favorabil.
Până pe 24 octombrie, funcția a fost deținută de Adrian Dițu, acuzat de Parlament de reorganizare abuzivă a acestei instituții.
Procedura de numire a șefului ANCOM a fost schimbată în timpul guvernării Grindeanu, prin ordonanță de urgență.
Președintele statului a fost eliminat atunci din procedura de numire, în locul lui fiind introdus Parlamentul.

