Cei şase copii din Călăraşi spitalizați după ce au primit supradoze din medicamente împotriva tuberculozei vor fi externați

3 iulie 2023, 16:47

Trei dintre pacienți au fost transportați în București cu elicopterele SMURD săptămâna trecută şi alți trei, cu o autospecială, după ce mama lor le-a dat o doză mai mare de medicamente decât cea prescrisă de medic.

Copiii primiseră tratament profilactic după ce au intrat în contact cu o persoană care avea tuberculoză.

În acest caz, procurorii s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă.

Reamintim că la numărul unic 119 se pot semnala urgenţele și cazurile de abuz asupra copiilor.

Urmărește-ne pe Google News