Erdogan crede că Putin ‘vrea continuarea acordului’ privind cerealele ucrainene

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan
17 iulie 2023, 15:01

‘Cred că, în pofida declaraţiei de astăzi, prietenul meu, dl. Putin, vrea continuarea acordul umanitar’ ce permite exportul de cereale din Ucraina prin Marea Neagră şi care expiră la miezul nopţii (21.00 GMT).

‘Ministrul meu de externe urmează să discute prin telefon (cu ministrul rus) şi eu voi vorbi cu dl. Putin imediat ce voi reveni’ în Turcia, a spus Erdogan în faţa presei, înainte de a pleca într-un turneu în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Qatar.

Preşedintele turc a anunţat din nou că îl va primi pe omologul său rus ‘în august’ în Turcia. ‘Vom avea ocazia să rediscutăm toate aceste chestiuni’, a adăugat el.

‘Poate că, până atunci, pentru a face să avanseze lucrurile, putem lua măsuri prin telefon cu dl. Putin fără a mai aştepta luna august’, şi-a exprimat el speranţa.

Acordul, semnat în iulie 2022 la Istanbul cu Rusia şi Ucraina, sub egida ONU şi a Turciei, este ‘de facto terminat’, a afirmat luni Kremlinul, conform Agerpres.

Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a adăugat totuşi că ‘de îndată ce partea (din acorduri) ce priveşte Rusia va fi îndeplinită, Rusia va reveni imediat la acordul privind cerealele’.

Urmărește-ne pe Google News