Vremea extremă face ravagii în Europa și în Asia
Deși incendiile de vegetație din Grecia au scăzut în intensitate, situația este în continuare dramatică.
În centrul țării au murit doi oameni, ridicând bilanțul tragediei la cinci persoane decedate. Flăcările sunt amplificate de temperaturile de peste 40 de grade Celsius și de vântul care suflă cu putere.
Și în Croația pompierii se luptă cu flăcările în insula Ciovo din Marea Adriatică, unde peste 450 de hectare de vegetație au fost mistuite de incendii spontane cauzate de temperaturile extreme.
Pe lângă valul de căldură, și instabilitatea atmosferică a adus furtuni care au făcut ravagii.
În nordul Italiei, în Lombardia, furtunile au făcut pagube de peste o sută de milioane de euro.
Luigi Simonazzi, Asociaţia fermierilor Coldiretti: Am estimat pierderi de aproximativ 70 la sută din culturile furajere, porumb în primul rând, dar și lucernă. Pajiştile permanente sunt distruse, deci vor lipsi şi furajele. Cifrele sunt uluitoare, pentru că vorbim de 100 de milioane de euro daune aduse culturilor agricole.
Și în Asia vremea extremă face ravagii. Sudul Chinei a fost lovit de taifunul Doksuri, cu ploi torențiale și vânt extrem de violent. Aproape 800 de mii de locuitori din regiune au fost afectați de furia naturii, din care peste o sută de mii au fost nevoiți să se refugieze din calea furtunii, pentru a nu-și pune viețile în pericol.

