Începerea noului an școlar aduce chletuieli de sute de lei pentru părinți. Rechizitele, mai scumpe cu 15% față de anul trecut
Cu câteva zile înainte de începerea școlii, părinții sunt în febra cumpărăturilor. Au luat cu asalt magazinele, înarmați cu liste consistente de rechizite.
Mulți părinți preferă să cumpere penare gata echipate, e mai avantajos că preț.
Părinţii trebuie să se aştepte să plătească cu 15% mai mult decât anul trecut pentru rechizite, spun comercianții. În magazine, cu greu găsești acum un ghiozdan sub 100 de lei. Iar pentru un set de zece caiete studențești de limba română și matematică, părinţii trebuie să plătească peste 120 de lei. Și banalul pix s-a scumpit – cel mai ieftin este patru lei, iar un stilou depăşeşte 30 de lei.
Cumpărăturile vor continua și după începerea școlii, când unii elevi vor primi de la profesori liste cu necesarul de rechizite.

