Bilanț negru în Maroc: Aproape 2.500 de morți după cel mai puternic cutremur din ultimii 60 de ani în această ţară. Echipe de căutare din Spania, Marea Britanie şi Qatar s-au alăturat eforturilor de a găsi supravieţuitori
ACTUALIZARE Nu a mai rămas piatră pe piatră în urma cutremurului.
Au trecut aproape trei zile de la nenorocirea care i-a lovit. De atunci, marocanii îi caută cu disperare pe cei dragi care sunt dați dispăruți.
Nimicul lor s-a dus așa că depind de ajutoarele care continuă să vină. Când apar camioanele, oamenii se strâng în jurul lor ca să prindă o pătură și un pachet cu alimente.
În zonele de pe versanții muntoși unde nu poate pătrunde nici un vehicul terestru, ajutoarele sunt aruncate cu grijă din elicoptere.
Markus Bremers, purtătorul de cuvânt al ONG-ului „ACTION MEDEOR”: De ce au nevoie oamenii acum? Au nevoie de hrană, îmbrăcăminte, apă proaspătă, igienă, pături, corturi. Asta e ceea ce este disponibil aici. Dar ni s-a spus că asta nu este suficient pentru toată lumea. De aceea suntem aici, pentru a umple eventualele goluri.
În taberele ridicate pentru sinistrați oamenii își jelesc morții. Alții așteaptă cu speranță o veste despre cei dispăruți.
Echipele de salvare, care continuă să sosească din toată lumea, și voluntarii caută cu grijă printre dărâmături.
Între timp, oamenii se ajută ca într-o familie uriașă.
Echipe de căutare din Spania, Marea Britanie şi Qatar s-au alăturat eforturilor de a găsi supravieţuitori ai cutremurului de suprafaţă cu magnitudinea de 6,8 care a avut loc vineri seara târziu, cu epicentrul la 72 km sud-vest de Marrakech.
Mulţi supravieţuitori au petrecut o a treia noapte afară, casele lor fiind distruse sau devenite nesigure în urma celui mai puternic cutremur care a avut loc în Maroc cel puţin din 1900 încoace. Având în vedere că o mare parte din regiunea afectată de cutremur se află în zone greu accesibile, dimensiunea deyastrului este greu de estimat în acest moment.
–––––––-
Autorităţile au decretat trei zile de doliu naţional. Potrivit unui nou comunicat al MAE, până în acest moment, nu există cetățeni români printre victimele cutremurului.
Papa Francisc s-a rugat pentru victimele seismului devastator din Maroc. Iar Spania a trimis echipe de căutare-salvare, după ce a primit o cerere oficială de ajutor din partea Rabatului. Statele Unite au trimis o echipă mică de experți în dezastre pentru a evalua situația şi a identifica nevoile umanitare în vederea unui sprijin complex.
Seismul a lăsat în urmă oameni șocați, așezări întregi din zona epicentrului, în Munții Atlas, devastate. Case din cărămidă de lut, piatră și lemn au fost distruse. Echipe de salvatori, militari și localnici caută supravietori sub grămezi de moloz și bolovani.
Între timp apar noi imagini surprinse de camerele de supraveghere la momentul producerii seismului. reuters 0812
„După cum puteți vedea, casa noastră este distrusă, totul a dispărut, am pierdut totul. Nu sunt oficiali care ne vizitează, nu avem niciun ajutor, aceasta este voia lui Dumnezeu”, spune un localnic.
În zonele de munte, bucăți de stâncă s-au desprins de pe versanți și au căzut pe șoseaua ce leagă satele de la poala munților Atlas, cele mai afectate, de oraș.
Familia prezentată în materialul video, ce locuiește în regiunea Asni, a scăpat cu viață, însă acasă nu mai există pentru ei. Din dormitor se văd munții, întrucât peretele casei s-a prăbușit.
LOCALNIC: În ceea ce privește mâncarea, nu avem unde să gătim. Nu ne putem întoarce acasă din cauza pericolului de prăbușire. A căzut complet.
În ceea ce privește mâncarea, nu avem unde să gătim. Nu ne putem întoarce acasă din cauza pericolului de prăbușire. A căzut complet.
Sute de oameni și-au petrecut noaptea sub cerul liber, pe saltele sau direct pe stradă, de teama unor replici.
Grav afectat este și Marrakech – oraş turistic, din patrimoniul UNESCO, unde se află nenumărate vestigii străvechi. Cutremurul din Nordul Africii a fost atât de puternic, încât s-a resimţit până în Europa, în zone din Spania şi Portugalia. Zeci de țări, între care România, și-au oferit ajutorul. Crucea Roșie a avertizat comunitatea internațională că Marocul vă avea nevoie de sprijin pe termen lung.
Potrivit unei statistici realizate de The Guardian, în ultimii 25 de ani s-au produs câteva cutremure cu magnitudini cuprinse intre 6,6 și 9 pe scara Richter: în Turcia, Siria, Japonia, Haiti, China, Iran, Indonezia sau India. Valurile uriașe produse de un cutremur submarin cu magnitudinea 9,1, în decembrie 2004, în largul insulei indoneziene Sumatra, au lovit 14 țări cu ieșire la Oceanul Indian. 230.000 de oameni au murit. A fost atât de puternic seismul încât axa Pământului s-a mişcat un centimetru.
CUTREMURE DEVASTATOARE ÎN ULTIMII 25 DE ANI
-2023: Turcia și Siria, peste 21.000 de morţi, magnitudine 7,8
-2011: Japonia, peste 18.000 de morţi, magnitudine 9
-2010: Haiti, 100.000 de morţi, magnitudine 7
-2008: China, peste 87.000 de morţi, magnitudine 7,9
-2003: Iran, 20.000 de morţi, magnitudine 6,6
-2004 Indonezia, 230.000 de morţi în mai multe ţări, magnitudine 9,1
-2001: India, 20.000 de morţi, magnitudine 7,6

