Veneția va impune o taxă de 5 euro turiștilor care vizitează orașul doar pentru o zi

13 septembrie 2023, 13:58

În fiecare an, Veneția este sufocată de fluxul de turiști. După ani de dezbateri și o ședință cu scandal, consiliul local a decis ca din primăvară, turiștii care vin pentru o zi să vadă Venezia, să plătească o taxă de 5 euro.

Taxa se va aplica în 30 de zile alese pe parcursul întregului an. Nu vor plăti turiștii care au cazare, rezidenții, studenții, cei care lucrează în Veneția și nici cei care vin pentru a beneficia de servicii sanitare.

Deși locuitorii Veneției și-ar dori mai degrabă o limitare a numărului de turiști, deocamdată nu există cadru legislativ care să permită acest lucru. În următoarele săptămâni, Consiliul Local va decide cum va fi implementată taxa și vor fi alese zilele cele mai aglomerate din an, în care aceasta se va aplica.

Urmărește-ne pe Google News