Berlinul va găzdui în iunie 2024 o reuniune internaţională privind reconstrucţia Ucrainei
Această reuniune va avea loc la Berlin, au adăugat serviciile cancelariei într-un comunicat.
Ultima conferinţă de acest tip, la Londra, a reunit timp de două zile în iunie lideri şi reprezentanţi a peste 60 de ţări şi instituţii financiare în special pentru a debloca fonduri pentru ţara atacată de Rusia.
Este vorba de a ajuta Ucraina să-şi menţină economia pe linia de plutire şi, pe termen lung, să-şi refacă infrastructura şi diferitele sale sectoare de activitate. Sectorul privat este, de asemenea, chemat să se mobilizeze.
Cancelarul german a avut o întâlnire de 30 de minute cu preşedintele ucrainean în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York.
Situaţia politică, militară şi umanitară din Ucraina a fost în centrul discuţiilor, potrivit cancelariei, Olaf Scholz reafirmând că Germania va sprijini în continuare Kievul. Preluare: Agerpres

