Premierul Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice: Vrem ca pensia să reflecte corect contribuţia de o viaţă a fiecărui român

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu
1 octombrie 2023, 11:09

„Astăzi îi sărbătorim pe cei din generaţiile ajunse la vârsta senectuţii, oameni pe care îi respectăm pentru înţelepciunea şi experienţa lor de viaţă, de la care fiecare dintre noi are de învăţat. Legătura între generaţii este foarte importantă în orice societate, iar în tradiţia poporului român a existat întotdeauna respectul pentru persoanele vârstnice. Personal, preţuiesc această tradiţie şi îmi doresc ca ea să fie continuată multe generaţii de acum înainte. Din poziţia de prim-ministru îmi revine o responsabilitate în plus faţă de această categorie socială, a persoanelor vârstnice, pentru protejarea lor în faţa provocărilor actuale, cărora cu toţii încercăm să le facem faţă”, a afirmat Ciolacu în mesaj.

Premierul a menţionat că guvernul susţine economia şi investiţiile, însă are în vedere şi măsuri sociale orientate ori de câte ori este nevoie către nevoile persoanelor de vârsta a treia.

„Vrem ca pensia să reflecte corect contribuţia de o viaţă a fiecărui român. Am promis o nouă lege a pensiilor, pe care ne-am propus să o finalizăm şi să o aplicăm de anul viitor şi care să elimine inechităţile existente la ora actuală în ceea ce priveşte sistemul de pensii. Măsurile cu care venim vrem să asigure acel echilibru social de care românii ajunşi la vârsta de pensie au nevoie iar pensiile pe care le încasează să nu se transforme în venituri de subzistenţă, ci să le asigure un trai decent. Pentru că respectul pentru generaţiile de vârstnici înseamnă să-i protejăm şi pe cei rămaşi singuri, ne vom asigura că interesele lor vor fi apărate şi că beneficiază de îngrijirea de care au nevoie în cele mai bune condiţii. Grija faţă de persoanele în vârstă este măsura respectului faţă de părinţii, bunicii şi toţi înaintaşii noştri. La mulţi ani şi sănătate, seniorilor României!”, a transmis Ciolacu.

Și ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a transmis duminică un mesaj în care menţionează că noua lege a pensiilor va aduce „respect şi echitate”.

„E o zi importantă pentru mine ca ministru care, prin mandatul meu, mi-am asumat să cresc calitatea vieţii celor 5 milioane de vârstnici, din care 4.765.133 sunt pensionari în sistemul public. Am menţionat numărul exact pentru că fiecare contează. Iar noua lege a pensiilor vreau să le răsplătească anii de muncă în condiţii grele. Vreau o lege care să aducă respect şi echitate”, a scris Bucura-Oprescu pe o reţea de socializare.

Potrivit unui studiu demografic publicat în anul 2015 de Oficiul European de Statistică (Eurostat), în România, segmentul populaţiei vârstnice va înregistra o tendinţă accelerată de creştere. Dacă în 1990, persoanele în vârstă de 60 de ani şi peste această vârstă reprezentau 10,3% din totalul populaţiei, pentru anul 2080 se preconizează un procent de peste 21,8%, notează Agerpres.

Conform raportului INSSE de la 1 ianuarie 2021, în România trăiesc peste 3,8 milioane de persoane cu vârsta peste 65 de ani. Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,8, în ianuarie 2020, la 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere, în ianuarie 2021.

În 2023, Ziua Internaţională a persoanelor vârstnice este marcată având ca temă „Îndeplinirea promisiunilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului pentru persoanele în vârstă: de-a lungul generaţiilor”.

Urmărește-ne pe Google News