Siria, sub aripa ruşilor. Liderii Turciei, Rusiei și Iranului au stabilit la Soci viitorul sirienilor
La Soci s-a convenit asupra unor pași concreți care trebuie realizați în viitorul apropiat: organizarea așa-numitului Congres al popoarelor siriene, evident și cu participarea formațiunilor de opoziție pentru elaboarea unei noi Constituții a Siriei.
Ar urma organizarea de alegeri parlamentare și prezidențiale, sub egida Națiunilor Unite.
De la Soci, Vladimir Putin a vorbit la telefon cu toți liderii importanți din regiunea Orientului Mijlociu dar și cu președintele american Donald Trump.
În Rusia a fost și Bashar al-Assad, cu două zile înainte de summit-ul tripartit, probabil pentru ultimele consultări înainte de a anunța planul de reglementare.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin: Cea mai importantă problemă, desigur, este reglementarea politică paşnică în Siria după înfrângerea teroriştilor.
Prezența lui Assad la Soci arată că liderul de la Damasc are șanse să rămână în ecuația politică post conflict, iar plecarea sa de la putere nu mai este o condiție obligatorie a procesului de reglementare a situației din Siria.
Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad: Noi contăm pe sprijinul Rusiei de a asigura neamestecul jucătorilor externi în procesul politic.
Pe fondul intenselor tratative diplomatice, Moscova anunță că faza activă a operațiunii militare din Siria se apropie de final. Asta nu înseamnă că Rusia se va retrage definitiv cu trupele din Siria și, evident, va continua să își exercite influența în regiune.
Este evident că lupta împotriva terorismului și încheierea operațiunilor militare din Siria vor deveni o temă care ar avantaja candidatul Kremlinului în campania pentru prezidențialele din primăvara anului viitor.

