Tensiunea crește la granița dintre Liban și Israel. Civilii din Gaza sunt disperați, nu mai au alimente și nici medicamente

17 octombrie 2023, 20:02

În ultimele ore Israelul a lichidat 2 importanți lideri Hamas – Ayman Nofel, comandantul aripii armate a Hamas, brigăzile Qassam. Analiștii spun că e cea mai mare lovitură pentru Hamas de la începutul războiului. De asemenea, a fost ucis Osama Manzini, șeful structurii Hamas care se ocupă de negocieri privind ostaticii.

Aproape toate rachetele lansate dinspre Gaza, în ultimele ore, au fost interceptate de israelieni, prin sistemul Iron Dome. Dar mulți oameni trăiesc cu spaima că se poate repeta un atac similar celui din 7 octombrie – numit momentul 11 septembrie al Israelului.

Bombardamentele israelienilor s-au concentrat în zona Khan Younis, în ultimele ore, iar oficialii palestinieni afirmă că ar fi murit zeci de oameni.

Civilii din Gaza sunt disperați de lipsa alimentelor de baza și a medicamentelor. S-au terminat și proviziile care mai existau grație transporturilor ONU de dinaintea începerii războiului.

Mâine, în Israel sosește președintele american, Joe Biden. Neoficial, se spune că prin această vizită, administratia americană ar avea de gând să ceară Israelului să dea dovadă de moderație, astfel încât situația explozivă să nu se extindă în toată regiunea.

Tensiunea e în creștere la granița Liban- Israel. Milițiile pro iraniene Hezbollanh atacă pozițiile israeliene de la frontieră. Iar Tsahal, armata israeliană, a trecut la contraatac. Au fost bombardate mai multe instalații și avanposturi Hezbollah. Situația de la frontieră Liban – Israel și eventuala implicare Hezbollah provoacă o îngrijorare crescândă atât în rândul statelor din zonă, cât și în Occident. A fost și printre subiectele discutate de cancelarul german cu Abdullah, regele Iordaniei.

De altfel, liderul suprem iranian, ayatollahul Khamenei, a făcut astăzi o serie de declarații dure – a spus că Israelul trebuie să pună capăt atacurilor din Gaza până nu e prea târziu. De notat că ayatollahul vorbește destul de rar în public, de maximum 3-4 ori pe an.

Statele Unite nu au în acest moment indicii despre o implicare sporită a Iranului în conflict. Oficiali din administrația americană afirmă că, în afară declarațiilor, nu există semnale concrete privind amestecul iranienilor.

Urmărește-ne pe Google News