ROVINHUD, festivalul vinului de calitate. Specialiștii susțin că gusturile românilor s-au rafinat în ultimii ani

11 noiembrie 2023, 20:28

Festivalul vinului de calitate a reunit la Timișoara producători de vin din țară, din Republica Moldova, Ungaria, dar și importatori din țări cu tradiție în domeniu.

Potrivit Organizației Internaționale a Viei și Vinului, soiurile autohtone sunt tot mai apreciate.

România ocupa locul 13 în lume la consumul de vin și este al șaselea mare producător de vin din Europa.

La ROVINHUD a venit anul acesta și baronul Jakob Kripp. Baronul a renunțat la profesia de jurist pentru a se dedica producerii vinului la podgoriile care aparțineau familiei Știrbei.

Pentru iubitorii de vin au fost pregătite degustări, dar și ateliere ținute de profesioniști de talie mondială.

Festivalul Internațional de vinuri ROVINHUD are și o latură caritabilă. Banii strânși vor acoperi costurile terapiei pentru 1.500 de copii cu dizabilități.

Urmărește-ne pe Google News