Casa Colecțiilor și Documentelor de Patrimoniu din Bistrița, unică în țară. Mii de cărți și documente sunt expuse pentru vizitatori

16 noiembrie 2023, 21:32

Clădirea în stil Art Nouveau, de pe bulevardul Independenței din Bistrița, atrage imediat privirile trecătorilor. A fost restaurată și pictată, iar acum e noua Casă a Colecțiilor și Documentelor de Patrimoniu. Imobilul a găzduit de a lungul vremurilor multe instituții, dar a locuit aici și Matei Eminescu, ofițer al armatei române.

Clădirea este una dintre puținele construite în stilul Art Nouveau care mai există în Europa. Cea care s-a ocupat de refacerea exteriorului e o pictoriță originară din Bistrița, Mirela Trăistaru.

Casa Colecțiilor și Documentelor de Patrimoniu e administrată de Biblioteca Județeană George Coșbuc din Bistrița. Și e plină de obiecte valoroase și vechi.

Lucrările de reparații au durat aproape doi ani și au fost plătite de Consiliul Județean.

 

Urmărește-ne pe Google News