Autostrada A7, cale liberă pentru a fi construită în totalitate. Ultimul contract de execuție a fost semnat. Grindeanu: S-a pierdut un an din vina unor domni care nu răspund
Compania de drumuri a scos la licitație construcția lotului 3 „Pietroasele – Buzău”, cu o lungime de aproape 14 km., încă de acum doi ani.
Primul câștigător a fost un contructor român. Dar, în urma contestațiilor, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și Curtea de Apel București au decis reevaluarea ofertelor. În urma procedurii, compania de drumuri a declarat câștigător un constructor turc, dar și acesta a fost contestat.
Magistrații au decis, din nou, reevaluarea ofertelor, iar oficialii de la drumuri au ales un alt constructor, tot din Turcia. A urmat încă o contestație, iar CNSC și instanța au decis, din nou, reevaluarea ofertelor. De data această, compania de drumuri l-a desemnat câștigător pe primul constructor turc. Contractul cu acesta a fost semnat abia acum, în condițiile în care procedura nu a mai fost contestată.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii: Colegii de la CNAIR au dat soluția aceasta în urmă cu un an de zile, un an și ceva. În acest an, niște domni bine intenționați de la CNSC au considerat necesar să dea diverse decizii care într-un final, după un an și ceva, au dus la aceeași soluție pe care noi am dat-o în urmă cu un an. S-a pierdut un an de zile din vina unor domni care nu răspund.
Constructorul turc are acum la dispoziție aproape 2 ani să termine lucrarea. Ministrul Transporturilor a cerut premierului schimbarea legislației, astfel încât să fie trași la răspundere cei care întârzie investițiile. Reprezentații asociațiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii consideră că rezolvarea problemei e în altă parte.
Ionuț Ciurea, director executiv, Asociaţia „Pro Infrastructură”: De fiecare dată politicienii caută țapi ispășitori. Și intodeauna este altcineva de vină nu ei. Problema principală pe contestațiile astea nu este la antreprenori, nu este la așa-zișii contestatatari de profesie. Ci este la compania de drumuri. Responsabilii cu licitațiile din compania de drumuri nu fac evaluarea și ulterior reevaluarea corect.
Autostrada Ploiești-Pașcani, cu o lungime de aproape 320 de km, are acum toate contractele semnate, pentru toate cele 13 loturi. Până când va fi gata, șoferii sunt nevoiți să circule în continuare pe DN2-E85, una dintre cele mai periculoase șosele din țară. Traficul s-a aglomerat și mai mult odată cu volumul mare de mărfuri din Ucraina, care a apărut după începerea războiului.
Augustin Hagiu, preşedinte, Federaţia Operatorilor Români de Transport: S-a aglomerat foarte mult. E 85 e un drum expres extrem de periculos. Avem o bandă plus, aproape încă o bandă. Nu avem două benzi complete pe sens. Şi este un drum anevoios, pentru că traversează foarte multe localtităţi. Singura soluţie este evident autostrada.
Ministrul Transporturilor vrea că întreaga A7 să fie gata până la sfârșitul lui 2025. Reprentanții ONG-urilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii de transport sunt însă mai puțini optimiști, în condițiile în care sunt tronsoane unde stadiile de execuție sunt acum sub 10%. Pentru a nu pierde bani din PNRR, întreaga autostradă trebuie să fie finalizată cel târziu până în 2026.

