O pacientă de 69 de ani, cu imunodeficiență primară, a murit la spitalul județean Alba din cauza lipsei de imunoglobulină din spital
Maria Meţiu era internată de peste două săptămâni la Alba-Iulia. Era în stare gravă. De patru luni nu mai primise hemoglobina, vitală în astfel de cazuri. Un secretar de stat din ministerul Sănătăţii a intervenit și urma să fie dusă la Cluj, la Institutul de Gastroenterologie.
A fost prea târziu pentru Maria, care nu a mai putut lupta cu o infecţie generalizată. Culmea e că Spitalul de Urgenţă din Cluj avea tratamentul salvator.
Medicii de la Institutul de Gastroenterologie din Cluj spun că în acest moment nu deţin doze de imunoglobulină şi au făcut o solicitare tocmai în judeţul Suceava. Din această cauză, pacienţii sunt amânaţi.
1700 de flacoane de imunoglobulină au fost identificate în spitalele din toată ţara, în diverse secţii, potrivit raportărilor oficiale. Ministerul Sănătăţii va face verificări pentru a afla de ce nu au ajuns la timp dozele pentru pacienta din Alba-Iulia, care era pe lista de urgenţe.
Şi Andrei este pe lista urgenţelor. El e primul pacient din România diagnosticat cu imunodeficienţă primară. A pierdut deja doi fraţi care aveau aceeaşi problemă. Din august nu a mai primit tratamentul, care l-ar costa 1500 de euro pe lună.
Otilia a cumpărat din Ungaria tratamentul pentru fiica sa, Maya. O costă aproape 1000 de euro pe lună.
Sunt și alți bolnavi pe lista de urgențe.
900 de doze ar fi trebuit să ajungă în țară, în noiembrie. Așa a promis un producător la discuțiile cu ministrul Sănătăţii, convocate după ce părinții copiilor cu probleme au protestat la minister. Criza a început după scăderea prețurilor la medicamente, care a nemulțumit multe companii.

