Leul și bursa, în cădere liberă!
16 ianuarie 2018, 22:11
Reacţie imediată pe pieţele financiare, la doar câteva ore după ce s-a anunţat demisia lui Mihai Tudose din fruntea guvernului. Leul s-a depreciat, bursele au scăzut. Cei mai afectaţi sunt cei care au credite şi facturi calculate în euro.
Cursul de referință a ajuns la aproape 4,66 lei pentru un euro. Este cea mai scăzută valoare din istorie.
Moneda europeană s-a apreciat cu aproape 3 bani şi jumătate. La fel şi francul elveţian. Dolarul american a câştigat şi mai mult – aproape 5 bani.
Și bursa a reacționat la criza politică. Toți indicii bursieri au scăzut de la primele ore ale dimineții.
Indicatorul ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează dobânzile creditelor, a rămas neschimbat: 1,98%, același nivel de la începutul anului.

