Susţine copiii din centre de plasament să devină adulţii responsabili şi independenţi de mâine! Înscrie-te la voluntariat!
„Lucrăm în special cu copii din centre de plasament de stat, copiii care au suferit traume în urma instituţionalizării, a abandonului sau a separării de familii. Copiii sunt minunaţi şi au un potential pe care deseori nu îl cunosc. În cei trei ani şi jumătate de când a început programul, ne-am dat seama cî una dintre principalele nevoi ale copiilor este susţinerea lor pe termen lung. Pentru a le oferi asta şi pentru a asigura continuitatea programului facem recrutări la fiecare şase luni ca să-i găsim pe cei 1.000 de voluntari fără de care acest program nu ar putea continua”, spune Iarina Taban, director executiv şi fondator Ajungem MARI.
În prezent, în programul Ajungem MARI sunt peste 2.000 de copii şi tineri între trei şi 20 de ani din 125 de centre sociale şi de plasament.
Voluntarii Ajungem MARI merg săptămânal timp de trei ore în centrele de plasament pentru a susţine cu copiii şedinţe interactive de pregătire şcolară, ateliere creative sau ateliere de cultură generală, educaţie pentru sănătate, educaţie financiară sau educaţie civică. Pe lângă cunoştinţe, voluntarii le oferă copiilor încurajare, experienţe frumoase, oportunităţi, îi ajută să îşi descopere pasiunile, să îşi dezvolte abilităţile şi le transmit valori pentru o viaţă sănătoasă. Toate activităţile au rolul de a le da copiilor încredere în ei şi a le forma abilităţi pentru a deveni adulţi responsabili şi independenţi.
Chiar dacă mare parte dintre voluntari nu au experienţă de lucru cu copiii, aceştia vor participa la training-uri şi vor fi consiliaţi de specialişti Ajungem MARI pe întreaga durată a modului de voluntariat.
Modulul de voluntariat durează şase luni şi începe în aprilie. Până atunci au loc înscrierile, training-urile despre nevoile copiilor şi metode de lucru cu ei şi repartizarea voluntarilor la centre în funcţie de program şi disponibilitate. Înscrierea se face printr-un formular online până pe 1 februarie. Pe site-ul www.ajungemmari.ro, secţiunea Devino voluntar puteţi găsi mai multe detalii şi paşii de înscriere.
Ajungem MARI caută 1.000 de voluntari în Bucureşti şi 25 de judeţe: Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Gorj, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vrancea.

