Curtea spitalului orășenesc Sinaia e traversată de mistreți

2 februarie 2018, 20:41

Pericol pentru oricine se întâmplă să treacă prin curtea spitalului în același timp cu turma de mistreți.

Specialiștii spun că mistreții vin în zonele limitrofe pădurii, cum este și cazul spitalului orășenesc, în căutarea jirului de fag. Dar caută şi orice altceva pot mânca.

Pentru îndepărtarea lor intervin atât jandarmii cât și reprezentanții fondului cinegetic.

În urmă cu câteva zile, au fost eliminate patru exemplare. Ceilalţi mistreţi au fost goniţi. Era ultima zi a sezonului de vânătoare.

În ultimul an, mistreții au devenit o prezență constantă pe străzile din Sinaia.

O turmă a fost suprinsă în această vară, plimbându-se chiar în centrul stațiunii, în fața primăriei.

Urmărește-ne pe Google News