Aer cu particule de aluminiu. Locuitorii din comună olteană Priseaca acuză o topitorie din zonă că poluează aerul
Tehnologia veche utilizată la topitorie face ca aerul în zonă să fie extrem de poluat. Localnicii au făcut sesizări în repetate rânduri, însă firma s-a ales doar cu amendă din partea comisarilor Gărzii de Mediu.
Autoritățile locale, deși ar dori să intervină, nu au nicio pârghie legală. Marea problemă este că topitoria are toate avizele și autorizațiile necesare funcționării.
Topitoria funcționează într-un grajd vechi, lângă unitățile de învățământ, iar copiii inhalează aerul plin de particule de aluminiu.
În timp ce oamenii se plâng că fumul le îmbolnăvește copiii și animalele și le usucă plantele și pomii, reprezentanții topitoriei susțin că totul este în regulă. Neregulile găsite de comisarii Gărzii de Mediu ar fi minore și nu ar influența calitatea aerului și viața localnicilor.
Când cineva face o sesizare, comisarii Gărzii de Mediu Olt merg în control și aplică o amendă reprezentanților topitoriei pentru neregulile constatate.
Au făcut-o în fiecare an, dar în zadar. După ce se face reverificarea, situația revine la normal, fără că angajații de la Garda de Mediu să poată merge mai departe cu sancțiunile. Autoritățile locale, deși ar dori să intervină, nu au nicio pârghie legală.
Topitoria a fost înființată în 2007 și a fost amendată de mai multe ori de comisarii gărzii de mediu veniți în control. O parte dintre sancțiuni au fost contestate, o alta achitată. Topitoria are toate avizele și autorizațiile necesare funcționării.

