Gerul cumplit a umplut adăposturile destinate oamenilor străzii. Povești emoționante

28 februarie 2018, 22:14

La Galați, la orele prânzului erau minus 12 grade, însă pe timp de noapte, temperaturile ajung chiar și până la minus 18 grade, astfel că centrul de aici este singura speranță pentru persoanele fără adăpost.

Nea Ilie împlinește în curând 62 de ani, iar până la revoluție a lucrat la Combinatul Siderurgic. Avea o soție, un fiu și o locuință în centrul orașului. După divorț, a rămas însă pe drumuri. Până acum doi ani, când și-a găsit un loc al lui la adăpostul de noapte.

Un alt ocupant al adăpostului este Gheorghe Ștefan. Locuieste de două luni la Centru, nu are copii, iar frații și surorile au uitat de el. Când trece gerul, va pleca iarăși pe străzi.

Mâncarea și căldura unui pat alină cât se poate rănile sufletești adunate de oamenii fără adăpost.

Și în Piatra Neamț gerul cumplit din ultimele zile i-a adunat pe oamenii străzii la centrul din cartierul Speranța. Niculina a crescut la orfelinat, așa că e obișnuită cu viața din căminele de stat. O vreme a locuit sub cerul liber, într-un cort improvizat.  Din 2015, a ajuns în stradă împreună cu băiatul ei, pentru că nu a mai putut să plătească chiria. Trăiește de azi pe mâine și se bucură atunci când primește o masă caldă gratuit.

Nici Daniel nu a fost mai norocos. O perioadă s-a adăpostit într-o mașină abandonată, dar, din cauza frigului puternic, a acceptat să vină la centrul de permanență al Primăriei, ca să nu moară de frig.

În adăpostul social din Piatra Neamț sunt acum 44 de oameni, cu patru peste capacitatea maximă. Au fost instalate paturi suplimentare, deoarece pentru mulți dintre ei, plecarea din centru ar echivala cu o condamnare la moarte. Noaptea, temperatura ajunge la minus 23 de grade.

Urmărește-ne pe Google News